Autoduel este un joc unic. Este o amestecătură între un joc de roleplay și unul cu mașini. Este bazat pe jocul pe tablă, „Car Wars”. Nu este nevoie decât de o singură persoană pentru a fi jucat pe PC insă. Când începi să joci Autoduel, îți creezi un pilot. Poți sa alegi câte puncte vrei pentru trei abilitați: pilotaj, mecanic și ochire. Fiecare abilitate te va ajuta pe parcursul aventurii tale.
După ce iți creezi un pilot, intri în lumea post-apocaliptică a lui Autoduel. Poți să faci ce vrei, de la construirea unei mașini, până la luptele in arenă pentru faimă și bani. Pilotul tău iși poate proteja propria viață făcându-și o clonă sau purtând armură. Insă și cei protejați pot muri în arenă sau atacați de răufăcătorii ce infestează drumurile din Autoduel.
In majoritatea timpului, jucătorul va fi la volanul mașinii lui personalizată. Poți să faci orice vrei din mașina ta: de la o mașina de lux cu mitralieră și rachete până la camioane cu lansator de flăcări și de fum, în spatele acesteia. Indiferent de ce alegere faci, iți poți îmbunătăți mașina cumpărând arme, muniție, armură, reactoare, suspensii și chiar și cauciucuri. Iți poți parca mașina în garaj dupa ce plătești o taxă, după care poți sa iți cumperi una noua!
Recuperarea obiectelor este ceva ce face Autoduel să fie unic. După ce distrugi un răufăcător sau un luptător în arenă poți să te dai jos din mașină și să recuperezi părți ale mașinilor sau armele lor, pe care mai apoi le poți vinde la magazinele ce se găsesc în majoritatea oraselor. Dacă nu ai jucat deja Autoduel, ar trebui să îl downloadezi acum. Garantez că download-ul va merita. Vei petrece ore întregi încercând să afli care este scopul principal al jocului.