Piatra neagră începe să strălucească. Britannia are nevoie de tine! Pe când alergi în spatele casei, vezi deja un portal roşu deschis. „Ce înseamnă asta?” te gândeşti în timp ce păţeşti eroic prin ceaţa roşie spre o altă lume.
Aşa începe o nouă aventură în lumea din Ultima. Mult timp a trecut de când misiunea ta cu gargoyles s-a sfârşit şi lucrurile s-au schimbat un pic, interfaţa jucătorului fiind una dintre ele. De această dată avem o glorioasă vedere full-screen a Britanniei şi a locuitorilor săi care îşi văd de treaba lor zilnică.
Grafica jocului este superbă, deşi câteodată îţi este foarte greu să găseşti un anumit obiect fiind foarte mic (chei de exemplu). Lumea este acum mult mai vie, oamenii îşi văd de viaţă, gătind, muncind şi dormind. Fiecare persoană are propria sa personalitate şi vei vedea că majoritatea dintre ei sunt importanţi în misiunile tale într-un fel sau altul. Lumea este şi un pic mai inteligentă în acest joc. Nu poţi fura nimic fără ca membrii echipei tale să se supere pe tine. De altfel, atacând oameni în oraş poţi atrage gărzile oraşului, iar atunci ai dat de belea.
Nu ar fi RPG fără vrăji de vreun fel, şi sunt o mulţime. Ca în Ultima VI, ai nevoie de reactivi şi de o carte de vrăji pentru a face vrăji.
Sunetul jocului este foarte bun. Sunt întotdeauna uimit cum de aşa o simplă muzică poate să sune aşa minunat şi adânc, să te ţină vrăjit ore la rând.
Jocul în sine este foarte mare şi îţi va lua ceva timp să îl termini. Vei avea parte de multe sub-misiuni pe parcursul rezolvării misiunii principale şi fiecare dintre ele te poate ţine ocupat zile întregi.
Singurul lucru lipsă în joc, după părerea mea, este crearea caracterului. Poţi să îţi alegi numele, sexul şi un portret. Pentru mine însă nu este destul, căci eu cred că cea mai bună parte a unui RPG este crearea caracterului.
Inclus în arhivă este şi manualul, răspunsurile la protecţia împotriva copierii şi o hartă. Te sfătuiesc să citeşti manualul pentru a învăţa cum să joci jocul şi ce butoane să foloseşti.
Încă un lucru. Jocul merge foarte bine în DOSBox (deşi va trebui să dezactivezi suportul EMS), dar am aflat că jucându-l în Exult ai parte de o experienţă mult mai bună. Folosind Exult poţi să joci jocul într-o rezoluţie mai mare, iar acesta va arăta uimitor. Poţi să iei programul de pe http://exult.sourceforge.net/.