Pe vremuri, când aproape toată lumea folosea DOS-ul, îmi plăceau foarte mult jocurile cu raliuri - exact ca şi acesta. Totuşi, PC Rally cade în categoria celor mediocre.
Există trei moduri de joc:
-Antrenare: unde te poţi...antrena;
-Run Track: unde alegi un circuit şi te joci pe el (ce surpriză);
-Campionat: acesta este cel real, aşa că o să vorbesc mai mult despre el.
Primul lucru pe care îl vei face în campionat este să alegi dificultatea: Uşor, Mediu sau Greu. Va trebui şi să alegi un circuit pe care raliul va avea loc. Toate circuitele cer să completezi 10 stagii ca să poţi trece la următorul. După ce ai făcut alegerile, va trebui să alegi una din cele două maşini existente: Toyota Celica sau Lancia Delta. Poţi şi să faci un upgrade dacă ai destui bani.
Grafica nu este specială, iar pentru un joc din 1995 ar putea fi mult mai bună. Sunetele nu sunt plăcute, în special la meniuri; totuşi le poţi dezactiva. Cât despre control, poţi alege ce butoane vrei să foloseşti. Acum despre lucrurile rele: gameplay-ul este destul de rău deoarece manevrabilitatea maşinilor este nesatisfăcătoare sau, ca să fiu mai onest, controlul este stresant. Un alt dezavantaj este că nu există nici o hartă care să îţi spună unde te afli aşa că, dacă nu cumva vei şti circuitele foarte bine, nu vei putea spune niciodată când vei ajunge la sfârşit.
Dacă îţi plac jocurile cu raliuri, atunci şi acesta o să îţi placă. Îi voi da nota 3 din 5.
Jocul funcţionează bine în Windows XP, dar dacă vrei să auzi sunetul, ar fi bine să foloseşti DOSBox sau VDMSound.