Aţi văzut vreodată un dragon mâncând săpun? Nici eu n-am văzut vreunul, dar efectul pare vizibil în Bubble Bobble. Doi dragoni drăguţi, dintre care unul controlat de tine (sau ambii daca jucaţi în doi) aruncă balonaşe colorate către inamici la fel de coloraţi. De cele mai multe ori, aceşti inamici seamănă cu niste mâzgălituri aleatorii. Obiectivul tău este să-i prinzi în balonaşe şi apoi să le spargi. Când spargi un balonaş care conţine un inamic, acesta se transformp într-o bucată de fruct pe care poţi să o mănânci pentru mai multe puncte. Scopul fiecărui nivel este să “balonezi” toţi inamicii şi apoi să-i ”spargi”.
Gameplay-ul se înţelege de la sine. Lasă-ţi nepotul de 3 ani să-l încerce şi va fi capabil să-l joace din primele cinci minute, având doar dificultăţi inţelegând că ar trebui întâi sa prindă inamicii în balonaşe şi apoi să sară la ele. Foloseşti doar tastele săgeţi şi tasta Alt, dar poţi oricând să le setezi după bunul plac. Nimic pompos, nimic complicat. E la fel ca acele joystick-uri cu un singur buton de pe vremuri.
Cât pentru poveste - păi, să fiu sincer, are nevoie de vreuna? Termină jocul acesta şi va fi un anume cineva care nu va fi părăsit calculatorul zile întregi. Acest joc este o modalitate distractivă de a-ţi petrece timpul, încercând sa înscrii cât mai multe puncte în timp ce te bucuri de aspectul colorat şi distractiv al jocului şi de drăgălăşenia personajelor. Orice încercare de poveste ar face jocul mai puţin distractiv şi l-ar incomoda. Bubble Bobble este perfect pentru a “omorî” jum?tate de ora dintr-o pauză de masă în care aţi fi lipsiţi de griji.