Cannon Fodder este un joc cu atitudine. Are război, adaugă nişte umor ciudat şi rezultatul este o frază care este probabil cunoscută de toţi – ”Războiul n-a fost niciodată atât de distractiv”. Să nu credeţi însă că jocul promovează războiul, deoarece face exact opusul – îl ridiculizează şi îl critică în orice modalitate posibilă.
De obicei obiectivul misiunilor sună cam aşa - “Omoară toţi inamicii” sau “Omoară toţi inamicii şi distruge toate clădirile inamice”. Nu spune de ce sau cine, dar cui îi pasă, nu? Scorul este afişat ca raportul Gazde : Oaspeţi (Home : Away). Gazdele fiind numărul de soldaţi inamici pe care i-ai omorât şi Oaspeţii fiind numărul soldaţilor tăi care au murit în război. Pentru a termina misiunile va trebui să-ţi alegi un detaşament de 2-8 oameni.
Controlul este foarte simplu – făcând un click stânga cu mouse-ul pe ecran, soldaţii tăi vor încerca să ajungă la acele coordonate, făcând un click dreapta cu mouse-ul pe ecran, aceştia îşi vor folosi mitralierele, făcând un click dreapta apoi un click stânga vor arunca grenade sau rachete (dacă le-aţi luat de undeva). Cu cât omori mai mulţi soldaţi inamici cu un soldat de-al tău, cu atât de mult va creşte el în rang. Cu cât are soldatul rangul mai mare, cu atât de repede va trage şi se va mişca. Vei avea posibilitatea de a conduce diferite vehicule. După fiecare misiune reuşită vei primi recruţi noi.
Peisajul este foarte divers. Vei purta războaie în junglă, deşert, zone urbane, pe zăpadă, apă etc. Sunetul nu prezintă nimic special, însă muzica este destul de mişto. Există câteva bug-uri minore, dar în afară de asta nimic îngrijorător. În final, jocul este un adevărat clasic şi categoric în topul 20 al meu la categoria jocuri vechi favorite. Încercaţi-l !